Cum ne influențează frica?

Frica este o emoție primară care presupune apariția stării de neliniște în urma expunerii la un pericol real sau imaginar. Fără prezența ei în viața noastră, omul de multe ori s-ar pune în pericol în situații complet nepotrivite, cum ar fi săritul dintr-un avion fără echipamentul necesar/ în cușca unui animal de pradă. Frica esteContinuă lectura „Cum ne influențează frica?”

Inteligența emoțională și influența traumelor din copilărie

,,Copiii sunt educați de comportamentul adultului, nu de cuvintele sale.” Carl Gustav Jung – medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. Copilăria reprezintă o perioadă din viața unui om în care sunt puse primele cărămizi în formarea personalității și inteligenței emoționale ale acestuia. Primii 7 ani de viață ale micuțului sunt foarte importanți deoarece aparContinuă lectura „Inteligența emoțională și influența traumelor din copilărie”

Luptă pentru visurile tale!

Acceptarea de sine presupune acceptarea tuturor aspectelor pozitive și negative ale personalității noastre. Este un proces minunat prin care noi validăm faptul că suntem oameni, putem greși, nu suntem perfecți și nici nu ar trebui să corespundem așteptărilor celorlalți. (La finalul articolului vei gasi și varianta video a acestuia) Când survine un blocaj în acceptareaContinuă lectura „Luptă pentru visurile tale!”

Visul unei relații perfecte

Am creionat în subconștient  imaginea partenerului ideal dintotdeauna. Am visat încă de când eram copii la o viață trăită cu o persoană cu multe calități și puține defecte. Ne închipuiam  tot felul de împrejurări, situații care să valideze ideea unei relații armonioase, fericite cu un om care este alături de noi  atât in momentele fericite,Continuă lectura „Visul unei relații perfecte”

Stima de sine și respectul reciproc într-o relație de cuplu

Stima de sine poate fi percepută printr-o atitudine pozitivă asupra valorii personale. Aceasta este o rudă a încrederii, dupa cum afirmă autoarele bestseller-ului ,,Codul Încrederii”, Katty Kay și Claire Shipman. Încrederea și respectul de sine se influențează reciproc, niciuna nu poate exista în lipsa celeilalte. O stimă de sine sănătoasă se bazează pe realism înContinuă lectura „Stima de sine și respectul reciproc într-o relație de cuplu”

Nu te mai ascunde!

  De ce n-ar trebui  să ne pară rău pentru cine suntem?        Cu totii avem lucruri de care ne este jenă: eșecuri, anumite defecte fizice, familii disfuncționale… Avem diverse complexe. Încercăm să ne ascundem de restul lumii. Încercăm să le arătăm partea mai bună și mai frumoasă a vieții noastre. Evităm să dezvăluim cineContinuă lectura „Nu te mai ascunde!”

Capcanele infidelității emoționale

  Astăzi discutăm despre infidelitate. După cum știm cu toții, când ne gândim la înșelat în cadrul unui cuplu, mintea ne trimite la imaginea unei persoane aflate deja într-o relație/căsnicie, care spulberă încrederea persoanei iubite întâlnindu-se pe ascuns și începând o aventură cu  un alt individ. Avem de a face cu o persoană care încalcăContinuă lectura „Capcanele infidelității emoționale”

Limbajele iubirii în relația de cuplu

Sărbătorim iubirea! Când? În fiecare zi sau doar de Valentine’s Day? În fiecare zi, recomandat. Dacă ai uitat de Ziua Îndrăgostiților/aniversarea voastră/ ziua ei de naștere ce vei face? Dacă se supără persoana dragă cum putem să-i arătăm cât de mult o iubim și sa interpreteze în mod pozitiv strădania noastră de a îndrepta totul?Continuă lectura „Limbajele iubirii în relația de cuplu”

Gelozia-labirint al durerii

Gelozia este o emoție foarte puternică, declanșată de teama de a fi părăsiți și/sau de a ne fi trădate încrederea și devotamentul față de persoana iubită. Ea se naște din bănuieli și, uneori, din păcate, presupunerile noastre se adeveresc. Gelozia ne amărăște sufletul și viața, pătrunde-n mintea noastră printr-un gând firav și ajunge să dezvolteContinuă lectura „Gelozia-labirint al durerii”

5 pași către succes

Autodisciplina este o abilitate pe care noi o dezvoltăm ca să obținem acel rezultat visat, prin repetarea unor obiceiuri, indiferent de starea noastră emoțională la momentul respectiv. Aceasta ne ajută să implementăm obiceiuri pozitive, reguli personale pe care să le punem in practică. Prin aceste reguli ne schimbăm pe noi înșine, iar ulterior ne schimbămContinuă lectura „5 pași către succes”