Si, uneori, uitam cine suntem, pretindem ca avem anumite visuri si aspiratii care nu sunt decat simple adieri de vant…
Durerea ne transforma, ne modeleaza sufletele si mintea si nu ne mai recunoastem pe noi insine… Ne uitam la sirul gandurilor noastre si realizam ca noua versiunea a noastra nu e altceva decat un amestec de ganduri, griji, suferinte si visuri…
Atat de multe din toate. Suferim si speram ca vom avea parte de fericire si noroc, aflandu-ne langa oameni care ne-au promis multe, insa niciodata nu au luptat cu adevarat ca sa fie mai bine, cu adevarat mai bine, nu doar de fatada.
Ne luam dezamagirile cu noi in rucsac… Mergem la scoala, la munca, in vacante, peste tot cu ele… Noi suntem doar o umbra ce colinda strazile pustii ale sufletului… Traim in propria deznadejde si uitare a fiintei noastre…
Cand ne-am rugat ultima oara, cand ne-am bucurat cu tot sufletul ultima data? Cat traim se risipesc atatea clipe pe care noi le traim intr-o foamete completa, o foame de acceptare…
Dorim sa fim apreciati, iubiti, laudati de catre familie si necunoscuti, dar in aceasta cautare de validare, cat ne-am validat pe noi, cat de mult ne place viata pe care o avem in acest moment?
Ne uram pe noi insine, dorim sa ne distrugim? Ne iubim? De ce? De ce nu? De ce e sirul gandurilor atat de lung si cand se termina? Cand ne rugam, cand meditam, cand trupul nostru va ceda? Nu stiu, nu pot raspunde decat prin emotie…
Si vreau sa nu mai uit de mine, de visuri, de sperante care uneori sunt atat de distruse de realitate sau de propriile ganduri intunecate… Vreau sa sper, vreau sa iubesc, vreau sa traiesc si nu prinsa in plasa normelor sociale…
Vreau sa fiu libera si sa zbor, sa traiesc cu adevarat ca doar o viata avem si o irosim de fel, cu oameni care nu ne iubesc, nu ne respecta, job-uri care ne streseaza si ne ofera prea putin din tot ce oferim… Aceasta este viata, pentru asta am fost trimisi pe Pamant? Pentru o existenta stearsa, in care se repeta ciclurile la nesfarsit: suferinta, fericirea, normalitatea, banalitatea, extazul… Atatea momente, atatea emotii… Si eu pierduta prin ganduri… Uitare…