Relatiile din trecutul nostru ne-au influentat puternic sa luam anumite decizii ale caror consecinte le suportam astazi.
Fiecare eveniment sau fiinta are o anumita putere asupra noastra, un fel de energie care pare sa ne influenteze mai mult/ mai putin comportamentul si actiunile noastre ulterioare. Aceasta uneori este doar rezultatul atentiei pe care o acordam persoanei/evenimentului respectiv in mintea noastra.
Credem ca tuturor le pasa de noi si fiecare actiune ne este judecata dupa standarde destul de ridicate si exagerate totodata, insa, adevarul e ca, daca nu suntem foarte celebri incat sa ne cunoasca foarte multi oameni sau nu conducem o companie de top, nu sunt multi care se gandesc la noi ( mai ales cu rautate, invidie, etc) deoarece nu iesim in fata, nu ne cunoaste nimeni personalitatea, mai putin actiunile.
Uneori suntem prinsi in capcana criticilor persoanelor apropiate( a familiei, de exemplu). Ne concentram de multe ori sa le satisfacem dorintele celorlalti, sa ne facem placuti tuturor oamenilor pe care ii intalnim, fara sa exprimam cu adevarat ceea ce ne dorim in relatiile cu acestia de frica ca am putea fi respinsi, abandonati, criticati si urati din suflet.
Suntem persoane de mai multe feluri, unii am invatat cum sa ne adaptam criticilor celorlalti, altii suferim enorm la auzul acestora, sensibilitatea fiind la un nivel mai ridicat.
Emotiile ne coplesc si ne transforma vietile, uneori dorim doar sa-i multumim pe ceilalti astfel incat sa nu existe motiv sa se planga de felul nostru de a fi, sa se simta mandri ca ne au in viata lor, insa pana la urma cat conteaza mandria parintelui/prietenului/ vecinului/etc, daca ceea ce ai realizat nu simti ca te reprezinta si nu iti place? Simti ca nu te bucura acel lucru, iar golul din interior devine din ce in ce mai mare?
Ajungem in diferite ipostaze: sa incercam sa ne integram in tribul nostru, sa ne uniformizam dorintele si visurile, de multe ori in mod inconstient, iar alteori, tot inconstient, alegem sa facem exact opusul. La situatie din urma, as putea adauga ca sunt multe variante pentru care nu dorim sa ne conformam, cum ar fi ne dam seama ca nu dorim aceleasi lucruri ca persoana care ne critica, nu ne accepta sau nu dorim sa fim ca ea, sa-i urmam traseul in viata pentru ca nu simtim ca persoana aceea este un exemplu bun pentru noi, iar inconstient refuzam sa realizam pana si acele sarcini care ar fi in folosul nostru doar pentru ca persoana respectiva ne compara cu ea din trecut si ea indeplinea acele sarcini cum ar spune cu o anumita dibacie si perseverenta.
Multi cred ca prin critica vor reusi sa schimbe un om in bine, dar adevarul e ca nu multi se schimba in bine, ci se intampla opusul, interiorizam emotiile, le refulam de multe ori. Ne simtim umiliti, anxiosi, nu simtim iubire, chiar daca scopul criticii e de a deveni noi poate mai buni, dar mai buni pentru noi insine sau pentru ceilalti, pentru acea persoana care te critica?
Intelegem cand munca noastra nu este apreciata, insa este o mare diferenta intre a critica felul in care cineva munceste sau roadele muncii sale si a critica persoana cu tot ce reprezinta ea.
Probabil ati avut profesori/ parinti/ bunici/ frati care in loc sa exprime o parere profesionista, despre ceea ce nu a fost bine si sa puna mai mult accent pe ceea ce a fost bine realizat, si-au concentrat atentia pe lucrurile rele si doar atat, iar jignirile au fost aruncate mai mult asupra persoanei in sine decat a muncii, iar de multe s-a ajuns la o generalizare a tuturor eforturilor, incercarilor bune sau mai putin bune de pana atunci. ,, Cum ai luat 4 la examen? Numai cu ochii in telefon stai, iti pierzi timpul, o sa ajungi un om de nimic pentru ca nu stii sa faci nimic, ai repetat aceeasi greseala ca acum un an, nu se va alege nimic de tine, iar mie imi este foarte rusine pentru ca restul mamelor au copii harnici, care stiu de toate sa faca si iau note mari, iar tu te-ai ales printre cei mai prosti".
Comparatiile intre copii sunt unul dintre cele mai nesabuite lucruri pe care un parinte le poate face, fie ca vorbim despre comparatia intre frati si surori sau cu ceilalti copii de varste asemanatoare.
In primul rand, copilul va ramane afectat de foarte multe ori la auzul acestei dezamagiri, critici, uneori poate fi abuzat fizic pentru rezultatele nesatisfacatoare. Care este scopul unui asemenea comportament plin de dispret fata de cel mic? Parintii nu ofera astfel un model sanatos relational, ci exact opusul. Daca nu poti face diferenta intre actiunile copilului si copil, intre rezultatele lui si acesta, atunci cum crezi ca poti creste un adult responsabil si stabil emotional avand in vedere ca micutul traieste intr-un mediu incarcat de sentimente de neadecvare, neacceptare, cearta? Cum va ajunge el?
Va repeta acelasi tipar in viitor cu copii sai? E posibil.
Va dori sa fuga de acasa? Foarte probabil.
Va crede ca nu il iubiti daca nu dobandeste o anumita performanta? La fel de probabil.
Cum va deveni ulterior? Anxios? Motivat sa va bucure cu orice pret? Depresiv?
Cum il va afecta tot ce se intampla acum, toata critica pe viitor? Il va intari sau la fiecare critica cat de micuta va fi, va dori doar sa fuga din acel loc simtindu-i pe ceilalti ca pe o amenintare sau ramand in relatii toxice pentru ca se gandeste asta e iubirea pe care am observat-o intre parintii mei si intre mine si mama/matusa/ tatal/ bunicul( etc)?
E bine sa explicam copilului unde a gresit si cum ar fi trebuit sa faca acel lucru, insa nu sa-l demoralizam, sa-l punem cu fata la perete si sa abuzam fizic de el, sa-l jignim. Eforturile trebuie sprijinite si incurajate. Ori de cate ori greseste, trebuie sa dam dovada de compasiune, nu de tiranie. Ulteori sa nu avem de a face cu sentimentele acestuia de ura fata de noi, de dispret. Sa fie tentat sa fuga de acasa, sa aiba ganduri suicidale sau sa-si doreasca sa se mute la capatul planetei ca sa rupa legatura cu noi pentru totdeauna. Pentru ca atunci, este vina noastra, de foarte multe ori pentru ca nu ne-am educat cum sa crestem sanatos emotional un copil.