Scrisoare către inima mea

Draga mea inima, de multe incercata, astazi vreau sa-mi cer iertare. De multe ori am actionat impotriva dorintelor tale. Am urmat cu ambitie idealuri false crezand ca astfel imi voi gasi fericirea.

Mereu imi sopteai si ma indrumai sa-mi urmez chemarea. Emotiile mele de fericire autentica nu erau nici pe departe false, ele nu ma minteau, insa eu am ales sa prezint mintii mele un discurs impotriva sufletului meu, un discurs convingator cu argumente logice bazate, acum imi dau seama, pe credintele celorlalti oameni despre viata, fericire si implinire sufleteasca. Fiecare om te indruma intr-o directie total diferita, vorbeste si el tot cu inima ranita, ascultand inca in fundal de minciunile spuse de mintea mult prea ingrijorata si concentrata pe obiective atat de superficiale.

Am sperat ca voi reusi langa oameni si in locuri atat de diferite de natura mea interioara, oameni cu obiective si visuri opuse mie si personalitatii mele. Am sperat ca fericirea inseamna succes, sa ai bani, insa ce relevanta au cand nu faci ceea ce iubesti? Am crezut ca fericirea mea depinde de validarea celorlalti, validarea a ceea ce aleg sa fiu ca fiinta umana, a ceea ce fac, cum arat. Mereu tinand cont de parerile celorlalti nu ne vom gasi echilibrul interior. Unii ne lauda, incurajeaza, altii ne critica fara masura. Bucurie mare cand suntem laudati, suparare imensa cand suntem criticati.

Draga inima, imi pare rau ca mereu reactionez negativ cand sunt criticata si te pun pe tine in pericol, te distrug de la atatea ganduri negative si situatii stresante, daca iti urmam chemarea, calea pe care ma tot sfatuiai sa o aleg, stiu eu mai bine ca ai fi inflorit si am fi depasit impreuna altfel provocarile….

Te invinovatesc de multe ori ca te implici prea mult, ca iti pasa si de cea mai nesemnificativa intamplare. Nu inteleg uneori cat de greu este sa treci peste suferinta si imi justific mereu raspunsul cu melacolia.

Imi pare rau ca am ales sa ma impotrivesc tie, am ales sa raman in situatii distructive si sa ,,trag” de relatii, joburi, crezand ca voi reusi sa reaprind scanteia sau sa imi distrug tot setul de convingeri personale, facand lucrurile care speram eu ca o sa ma maturizeze, insa doar am plecat cu mai multe rani si cu sufletul pulbere si crezand ca nu mai exista speranta sa fiu fericita.

Imi pare rau ca am crezut atat de mult ca visurile mele de cand eram copil, acele idealuri se vor adeveri si m-am incapatanat sa accept doar acele lucruri, socotind ca orice altceva nu imi poate aduce niciun gram de bucurie, insa tu inima ai vazut cat de mult am progresat chiar daca de multe ori simteam ca traim cuprinse de angoasa existentiala. Copilul interior azi ar fi mandru de mine si daca stiam ca doar urmand instructiunile tale si doar pregatindu-ma si luandu-mi angajamentul ca voi fi fericita si imi voi urma visurile, o faceam mult mai devreme. Renuntam la ceea ce nu imi mai servea si te urmam pe tine pentru ca mereu m-ai ghidat spre fericire, dar mereu am fost prea incapatanata sa te ascult!

Te iubesc pentru tot efortul pe care il faci, pentru tot ajutorul pe care mi-l oferi sa trec peste probleme si ca imi luminezi calea! Esti alaturi de mine si imi pare rau ca m-am impotrivit luminii tale!

Publicat de Mădălina-Ionela

Studenta la psihologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, pasionată de psihologie, dezvoltare personală și spiritualitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: