Emoțiile – Admiterea la facultate și viața de student

Admiterea la facultate, o perioada incarcata emotional pentru majoritatea viitorilor studenti, plina de indoieli si sperante, confuzii, nerabdare si nehotarare.

Intr-un timp foarte scurt dupa ce trecem de asa-zisul ,,examen al maturitatii”(Bacalaureatul), suntem surprinsi in ipostaza de a ne decide viitorul, ce meserie dorim sa avem in viata. Avand majoritatea un rezultat imbucurator la acest examen,ne gandim sa ne inscriem la o facultate. Ne gandim la cat de colorata si fascinanta trebuie sa fie studentia, plina de oameni amuzanti si de incredere, de calatorii si de petreceri faine. Ne gandim cu speranta ca ne vom indragosti de ceea ce studiem si ulterior vom avea o cariera, vom fi in deplina ascensiune.

Suntem totusi atat de visatori si de naivi, atat de putine lucruri stim despre noi insine si ceea ce ne incanta cu adevarat sufletul, negam adevarata noastra natura din varii motive( fie parintii sau familia extinsa isi doresc ca noi sa urmam un anume drum, fie alegem sa ne sabotam sansele pentru ceea ce ne place cu adevarat, feedback negativ din partea apropiatilor de tipul ,,nu se cauta/ ce o sa faci cu acea meserie/ de unde sa ai tu clienti, etc”).

Ulterior ne dam seama ca acea facultate/specializare nu se potriveste cu ceea ce ne dorim in adancul sufletului, ne dam seama ca nu este chemarea noastra. Multe dintre iluziile pe care ni le faceam inainte au fost spulberate.

Viata de student are atat avantaje, cat si dezavantaje. Pentru oricare dintre noi sunt importante relatiile pe care le construim in acest mediu. Sa avem o persoana sau un grup cu care putem comunica cu incredere, in mod deschis. Este greu de trait intr-o comunitate in care ne simtim izolati, nimeni nu comunica cu noi, ne simtim neacceptati, sunt neintelesi, s.a.m.d….

Cand nu ai prea multi prieteni sa-ti fie alaturi, nu te impaci cu familia si nu esti unde iti doresti la facultate si mai ai tot alte probleme personale, incep sa apara multe emotii negative, frustrari, stari de neliniste, anxietate. Nu e totul doar pe plan psihic, ci apar simptome reale, iar organismul cedeaza treptat, anxietatea primeaza, apar episoade depresive, iar tot ce iti doresti este sa dispari, poate intr-o alta dimensiune, alta tara sau mai rau.

Sunt si oameni ce reusesc cu succes sa fie optimisti, sa se distreze, sa nu fie atat de afectati emotional sau care se afunda fericiti in capcanele oferite de substante diverse ce creeaza dependenta.

Tot ce am scris mai sus redau din experienta persoana, din ceea ce am vazut, am analizat si am trait in trei ani de facultate, in care am crezut ca ma indrept in directia buna. Trei ani in care m-am sabotat si mi-am dorit de foarte multe ori sa renunt la facultate. Daca as gasi un singur cuvant care sa exprime cum a fost aceasta perioada, as spune sincer ,,anxietate”. Adormeam cu ea, ma trezeam cu ea, in mare parte din timp. Mergeam la ore si incepeam sa ma urasc.

Am trecut prin doua etape as putea zice. Prima definita de specializarea pe care am ales-o intaia oara pe lista de preferinte. Alegerea a fost motivata de credinta ca nu sunt suficient de buna pentru a studia ceva mai complicat, iar al doilea motiv a fost un fel de sabotaj personal, m-am pedepsit pentru rezultatele slabe de la bacalaureat, in special de la ultima proba, cand la aflarea baremului am avut o cearta puternica cu una dintre cele mai puternice persoane din viata mea, iar invinovatirea pe care am resimtit-o a ajuns la cote foarte inalte.

La prima specializare eram inconjurata de prieteni si oameni foarte faini, insa ideea de a urma 3 ani din viata ceva ce nu ma atragea cu absolut nimic si de a obtine o diploma spre acel domeniu nu parea stralucita. Ce rost au banii daca ceea ce faci te dezgusta, te face sa te urasti pe tine insuti, iti pastreaza sufletul condamnat la suferinta infinita, viata devenindu-ti anosta, neimportanta…

M-am transferat in al doilea an la o alta specializare, unde din pacate nu am mai reusit sa leg prietenii asa frumoase cu ceilalti, poate din cauza consideratiei personale ca aceste persoane imi sunt superioare prin capacitatea cognitiva si abilitatile analitice si a firii mele introvertite, melancolice, timide…

Totul era incarcat de pragmatism, logica, analiza, matematica. Si eu analizam insa doar din perspectiva psihologica. Imi amintesc la o ora de analiza sistemelor informatice, fiind in prima banca, profesorul observa fata mea nelamurita cand analizam ceea ce era proiectat pe tabla inteligenta. Insa el nu intelegea ce inseamna cu adevarat expresia fetei mele. Ma uitam la tabla, era o lectie despre dependentele intr-un sistem informatic sau ceva asemanator, mintea mea explora dependentele umane, de la droguri la comportamente, numai psihologie aveam in cap.

Nimic altceva nu imi doream sa fac decat sa stau si sa citesc psihologie, mai veneam uneori cu o carte la facultate pe care credeam eu ca in pauzele acelea atat de scurte am timp sa citesc . Citeam in sesiune, in weekend-uri, iar profesorii ne indrumau pe langa orele grele de programare de la facultate sa exersam in weekend, dar fara pasiune cine face ceea ce uraste tocmai in acele zile libere, binecuvantate?

Din liceu a aparut aceasta pasiune, insa multi te descurajeaza sa urmezi ceea ce iti place, se intreaba daca o sa faci fata, daca vei gasi un job in domeniu, conceptiile sunt total gresit interpretate pentru ca lumea nu este informata si nici ca nu isi doreste de multe ori sa fie la curent cu ce se intampla in prezent ( mai putin cand vine vorba de barfa si stiri negative, nenorociri).

Este dificil sa ne vindem sufletul, sa ne risipim energia facand ceva ce nu rezoneaza cu personalitatea noastra. Am regretat ca nu am avut curajul sa renunt, sa plec sa fac ceea ce iubesc, ma gandeam la toti oamenii ce au renuntat si unii au ajuns foarte bine, insa unii au ajuns in situatii si mai neplacute, iar dupa poate ca au regretat ca nu au avut o cariera, sa termine facultatea, sa aiba parte de oportunitati mai bune de la viata. Insa am ramas captiva in starile pe care mi le provocam singura, din cauza gandirii excesive, traiam in anxietate, uneori avand episoade depresive, frustrare, incepeam sa mai lipsesc de la ore pentru a fi eu cu mine insami. Stresul uneori nu ma lasa sa dorm, aveam cosmaruri, stari de ameteala si altele. Pentru ce a fost totul util? Pentru mandria ca am facut o facultate in care ma simteam epuizata psihic si fizic aproape in fiecare zi ?

Daca m-as intoarce in timp, probabil mi-as fi zis ,,du-te unde iti place cel mai tare si unde te vezi locuind. Lasa ambitia de a fi si de castiga bani facand ceea ce nu te reprezinta pe tine ca fiinta umana”. Ai grija de tine, doar o viata ai, nu pierde ani pretiosi facand ceea ce nu iti place si crezand ca asta va fi cheia pentru succesul ulterior in viata!

Ai grija de tine si de sufletul tau!

Publicat de Mădălina-Ionela

Studenta la psihologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, pasionată de psihologie, dezvoltare personală și spiritualitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: