Temperament – Introvertit sau Extrovertit?

În opera sa, ,,Tipurile psihologice”, psihologul Carl Gustav Jung ne expune lumea ca fiind dotată cu două moduri diferite de a percepe realitatea din jur.

,,Un mod de a percepe este procesul familiar al senzației, prin care devenim conștienți de lucruri, direct prin cele cinci simțuri de care dispunem. Celălalt este procesul intuiției, care este percepția indirectă, pe calea inconștientului, încorporând idei sau asociații pe care inconștientul le leagă de percepțiile ce vin dinafară. Aceste contribuții inconștiente merg de la simpla „presimțire” masculină sau „intuiție feminină” până la exemplele de vârf ale artei creative sau ale descoperirilor științifice”, potrivit cărții ,,Oameni și vocații”( de Isabel Briggs Myers împreună cu fiul său, Peter B. Myers, care și-a dedicat cariera dezvoltării teoriei tipurilor psihologice ale lui Jung, în sprijinul aplicabilității asupra oamenilor sub forma a ceea ce urma să reprezinte ulterior testul MBTI sau cum îl mai știm cu toții drept ,,testul celor 16 personalități”.

Acest test vizează cele 4 preferințe conform cărora oamenii își folosesc percepția și judecata.

În articolul din această săptămână discutăm despre orientarea oamenilor către cele două lumi: interioară și exterioară.

Cu toții probabil am auzit acești termeni de ,,introvertit” sau ,,extrovertit” și ne-am gândit prima dată ,,oare eu din ce categorie fac parte?”.

Cine sunt introvertiții? Persoane care își ghidează atenția către lumea lor interioară, către sine, sunt interesate mai degrabă de idei, concepte decât de oameni și de obiecte. Acestea își încarcă ,,bateriile interioare”( își recapătă energia) prin activități de preferință solitare, pe când activitățile ce presupun un număr mare de indivizi, aglomerațiile îi indispun și le reduc treptat puterile.

Aceștia sunt de fel idealiști și trăiesc cu mult mai multă intensitatea în interiorul minții lor decât în realitatea fizică.

Extrovertiții, în schimb, își încarcă ,,bateriile” prin socializare, ieșiri, comunicare, iubesc să fie înconjurați de oameni și de multe ori să fie in centrul atenției. Ei sunt mult mai deschiși către a ieși în față, a iniția diverse acțiuni pe care introvertiții le consideră riscante sau ce presupun un consum mult prea mare de energie.

Aceste orientări se ramifică ulterior în definirea celor patru temperamente. Acestea sunt: sangvinic, coleric, flegmatic și melancolic. Primele două sunt orientate către lumea exterioară, iar ultimele două către lumea interioară.

Câteva dintre caracteristicile fiecăruia:

Sangvinicii – persoane sociabile, deschise, cu calități de lider, optimiste, vesele.

Colericii – impulsivi, energici, optimiști, deschiși schimbării, tenaci.

Flegmaticii – calmi, controlați, gânditori, grijulii, pasivi.

Melancolicii – liniștiți, rezervați, nu sunt foarte sociabili, anxioși, pesimiști.

Un test de temperament pe care îl recomand îl găsiți aici:

https://openpsychometrics.org/tests/O4TS/

Fiecare om nu prezintă influențe doar dintr-un singur temperament, ci este influențat de către fiecare într-o anumită măsură. Nimeni nu este 100% reprezentat doar de o singură categorie.

Fiecare temperament are atât puncte forte, cât și slabe. Important este să ne axăm pe cele bune și să încercăm să echilibrăm discrepanțele.

Acestea sunt tipologii, iar noi nu trebuie să privim doar din perspectiva acelui tipar deoarece în calitate de oameni suntem capabili să realizam schimbări pozitive în viața noastră, ne putem autoeduca în mod continuu, nu să lăsam totul în mâinile destinului și evenimentelor care vor avea loc.

Ne putem tempera furia, reduce timiditatea, putem să ne dezvoltam astfel încât sa putem deveni mai activi pe plan social și sa încercăm să avem gânduri pozitive, nu pline de frică, autocritică și anxietate.

Te îmbrățișez cu lumină și iubire!

Dacă ți-a plăcut acest articol te invit să dai un share prietenilor tăi și să fii alături de noi pe pagina de Facebook Iubesc Psihologia, respectiv să te alături comunității noastre aici.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Publicat de Mădălina-Ionela

Studenta la psihologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, pasionată de psihologie, dezvoltare personală și spiritualitate.

2 gânduri despre „Temperament – Introvertit sau Extrovertit?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: