Inteligența emoțională și influența traumelor din copilărie

,,Copiii sunt educați de comportamentul adultului, nu de cuvintele sale.”

Carl Gustav Jung – medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.

Copilăria reprezintă o perioadă din viața unui om în care sunt puse primele cărămizi în formarea personalității și inteligenței emoționale ale acestuia. Primii 7 ani de viață ale micuțului sunt foarte importanți deoarece apar multe schimbări la nivel cognitiv și emoțional. Inițial, copilul se naște complet dependent de părinți pentru supraviețuire. Aceștia au rol preponderent în formarea sugarului deoarece încă din prima clipa ei devin modele în formarea viitorului adult.

Pe lângă acest rol pe care îl au părinții, un copil are nevoie de un mediu familial securizant și echilibrat în care să crească și să se dezvolte din punct de vedere emoțional.

De multe ori, ne naștem în familii disfuncționale, în care primează emoțiile negative și comportamente inadmisibile cum ar fi: violența, abuzul (emoțional, verbal, psihic), manipularea, pierderea controlului în fața dependențelor (alcool, droguri, jocuri de noroc), etc. Aceste lucruri duc la apariția traumelor psihice, la care adăugam și evenimentele extrem de puternice cum ar fi pierderea unei persoane foarte importante.

Psihologul și autorul cărții ,,Inteligență Emoțională”, Daniel Goleman, surprinde în cartea sa un exemplu relevant în legătură cu impactul emoțiilor și situațiilor negative din primii ani de viață: ,, O persoană care a învățat din experiențele dureroase ale copilăriei să reacționeze față de o privire mânioasă cu frică intensă și cu ură va repeta această reacție la aceeași dimensiune și la vârsta adultă, atunci când încruntarea în sine nu mai reprezintă o asemenea amenințare”.

Dacă noi nu ne tratăm problemele și rănile noastre emoționale, vom contribui negativ la formarea copiilor noștri.

Impactul traumelor emoționale asupra minții, trupului și sufletului nostru se observă de cele mai multe ori în urma unui impas și se reflectă prin schimbări semnificative asupra stării noastre de sănătate. Aceste dificultăți emoționale ne controlează viața și se transmit energetic generațiilor viitoare prin repetarea de către adulți a tiparelor distructive pentru mintea umană, pe care, în mod neasumat, le lăsă moștenire.

Copiii sunt mici ființe care învață după modul în care le ,,predăm” cum să se descurce în viață și în relațiile pe care le vor stabili ulterior, să comunice eficient, să-și gestioneze emoțiile, ș.a.m.d. . Prin termenul de ,,predare” nu mă refer doar la învățăturile pe care încercăm în mod conștient să le transmitem copiilor, cum ar fi ,,nu este bine să minți/ să furi/ să jignești”, ci prin modul în care noi înșine acționăm, stabilim relații, rezolvăm conflicte, depășim anumite temeri, luptăm contra demonilor noștri interiori deoarece noi suntem principalele lor modele. Putem să ne mințim în continuare că aceștia nu înțeleg ceea ce discutăm și nu sunt afectați de energia răspândită prin intermediul situațiilor dificile. Însă adevărul este că exercită o putere extraordinară atât asupra formării personalității, cât mai ales asupra inteligenței emoționale.

Potrivit UNICEF(Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii), răspunsul la întrebarea de ce este important să cultivăm inteligența emoțională a copiilor este că aceștia ,,vor fi mai bine pregătiți pentru provocările vieții, devenind adulți echilibrați, care vor gestiona rațional și calm situații complicate. 

Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este conștient de emoțiile sale și vorbește liber despre ele, recunoscând în același timp emoțiile celor din jur. Acesta știe să își gestioneze emoțiile negative, având comportamente rezonabile chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori și nu abandonează o activitate atunci când aceasta devine dificilă. ”

Cum putem contribui la creșterea inteligenței emoționale ale acestuia?

În primul rând, e nevoie ca noi să ne ocupăm de propriile noastre probleme și traume emoționale pentru a întrerupe acest ciclu negativ care se repetă din generație în generație. Cum putem altfel decât încercând să facem pace cu trecutul, să mergem să discutăm cu un psiholog, să lucrăm la capitolul iertare de sine, să învățăm să ne controlăm furia, să risipim ura din suflet, să lucrăm pe partea de gestionare a stresului.

În al doilea rând, putem desfășura o serie de activități împreună cu copilul pentru a contribui la dezvoltarea armonioasă, cum ar fi înscrierea la un sport prin care să-și armonizeze ulterior emoțiile, încurajarea acestuia să comunice deschis și să-și exprime trăirile interioare să lăsăm judecata deoparte și convingerile noastre limitative, să încercăm să-i înțelegem perspectiva asupra vieții, ș.a.m.d.

În concluzie, e important să avem grijă în legătură cu influența pe care o exercităm asupra micuțului nostru deoarece aceasta îi va contura ulterior viața și modul în care se va raporta la lumea înconjurătoare.

Daca ți-a plăcut acest articol te invit să dai un share prietenilor tai și sa fii alături de noi pe pagina de Facebook Iubesc Psihologia, respectiv să te alături comunității noastre aici

Publicat de Mădălina-Ionela

Pasionată de psihologie, dezvoltare personală și spiritualitate.

2 gânduri despre „Inteligența emoțională și influența traumelor din copilărie

  1. Este un început foarte bun, ar fi super să poți continua acest articol cu o parte de cercetare din zona țării noastre și să vedem ce anume provoacă traumele acelea din copilărie despre care vorbim. Fără morți în familie sau evenimente ieșite din comun. Studiu pe copii de familii biparentale tradiționale (cu un anumit tip de comportament „moștenit” din generație în generație) și copii din familii „moderne,” sau studiu pe primul copil al familiei și al doilea….(sunt doar exemple). Este chiar necesar un asemenea studiu. Pentru unii copii un stres și o traumă mai mare ca școala nu există! Trebuie făcute studii cu ajutorul cărora putem schimba/îmbunătăți ceva în societate prin intervenție timpurie, încă din copilărie…. Copilul de azi este cetățeanul de mâine pe care se bazează societatea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: